Actori importanți precum Mitică Popescu, Valentin Uritescu, Ilarion Ciobanu, Ion Besoiu, Gheorghe Dinică sau Margareta Pogonat se adunau la începutul anilor `80 pentru un serial de televiziune. Se chema ”Lumini și Umbre” și, din ce mai țin minte, avea acțiunea plasată undeva spre sfârșitul celui de-al doilea Război Mondial și începutul ascensiunii comunismului în România.
Mi-a atras atenția în primul rând pentru că exista. Adică mai vedeai și altceva decât cuvântările lui nea Nicu de la Plenare și Congrese. Apoi, cu toată propaganda aferentă, era interesant să mai vezi și personaje din ”altă lume”, cea pe care comunismul o distrugea și o înlocuia. Dacă nu mă înșel, ”Lumini și Umbre” a reprezentat și debutul în televiziune pentru Florin Călinescu.
Ca să citez din clasici sustenabili, ”at the end of the day”, e vorba tot despre lumini și umbre și în fotbal. Azi o să scriu despre umbre. Promit că săptămâna viitoare scriu despre lumini indiferent de întunericul care mai apare între timp.
Jucăm pe terenuri proaste. Suntem în Evul Mediu al fotbalului. Când e umezeală, avem noroi. Când e uscat, nu prea mai avem iarbă, terenul e denivelat și Sarri mingea ca din colțul mesei. După ce că suntem penibili cu gropile din asfalt și cu terenurile preistorice, ne mai ținem și fuduli. Vezi, Doamne, antrenorul lui Lazio caută alibiuri prin gazonul prost de la Cluj pentru perfecțiunea defensivă ceferistă, adevărata explicație pentru impotența lui Immobile. Ba, aflăm că Yeboah ar fi marcat în final de meci pe un teren bun. Așadar, terenul a fost bun sau nu? Și uităm marile ocazii ale lazialilor? Ei de ce nu ar fi marcat din ocaziile mult mai clare pe care le-au avut? Sunt mai inadaptați decât Yeboah la terenurile bune?
Un gazon bun în România anului 2023 pare să rămână un miraj, la fel ca acum 20 – 30 de ani. Cu precădere când e vorba de stadioane făcute și întreținute de stat. Deși bugetele duduie, deși licitațiile merg șnur, deși e plin de specialiști trăznet – ne facem că jucăm ceva care seamănă cu fotbalul pe ceva care seamănă cu un teren.
De câte ori un gazon perfect la momentul tăierii de panglici se transformă subit în orezărie auzim diverși neaveniți cum anunță triumfal că, oricum, aveau în plan schimbarea suprafeței de joc. Asta e ca anunțul ferm al unui primar din România după ce câinii vagabonzi au mai făcut o victimă: vom avea o acțiune de ecarisaj. Și mergem tot înainte, că înainte era mai bine!
Între timp, vocile Rapidului constată că studiourile TV sunt pline de antirapidiști. Sportul național nu mai e demult oina. Nici nu cred că a fost vreodată. Noul sport național este să minimizezi propria responsabilitate și să maximizezi așa-zisele nedreptăți suferite. Oameni normali la cap când nu au vreun angajament se transformă radical când trebuie să-și justifice existența și prin funcția de portavoce a grupurilor de presiune. La care se adaugă, din păcate, și onorabilul domn Șucu, cel care descoperă subit plăcerea scriiturii și filozofează profund la gândul că Papeau suferă în timp ce infamul lui atacator iese la o bere.
Nemulțumiri majore există și la FCSB, căreia i s-a furat titlul și continuă să fie furată grosolan. De arbitri și de federație, în frunte cu cruciatul licențelor, Burchel. Greu de găsit bârna din propriul ochi! Nimeni din interior nu-și pune problema că cea mai iubită echipă din România este pe zi ce trece o parodie.
De FCU, ce să mai zici? În rarele momente în care nu jignește, Adrian Mititelu pregătește perfect meciurile câștigate și regretă că nu a luat mai devreme hățurile de la Croitoru ca să poată antrena liniștit o echipă de succes în play-off. Multpreaîncercatul și preabinecunoscătorul de regulamente află la o lună de la oprirea meciului cu Sepsi și la câteva zile după judecata de la Comisia de Disciplină că la regulament scrie doar de scandări rasiste, nu și de cele xenofobe. Putea să afle încă din acea după-amiază de 29 ianuarie, când Marius Avram a spus asta la Special, nu avea nevoie de avocatul Idita.
N-a știut, cum n-a știut nici că omul lui a semnat o hârtie care are importanța ei la dosar. Și acuză că alții vorbesc ”aiurea-n tramvai”. Nu-i funny? Nu, nu e. Chiar nu e. Nu mai e demult. Între timp, reîntemeietorul adevăratei Craiove s-a prins și de planurile diabolice ale federației, în cârdășie cu Orban. Adevăratul Orban. De la Budapesta, igen.
După ce scoate la înaintare jucătorii, după ce definește rolul lui Marcel Pușcaș în club – acela de a adăuga Sepsi pe lista dușmanilor tradiționali ai Craiovei – Adrian Mititelu trece la tactica retragerii în codru, că-i frate cu românu’, nu cu maghiaru’! Așa că, după atacuri repetate și după exprimarea publică a certitudinii că meciul se va rejuca, se roagă mieros în direct la ProSport Live să fie contactat și Laszlo Dioszegi. Ca să-i propună rejucarea, dacă se poate joi, n-are pretenții de oră, pot hotărî televiziunile, dar face apel la Mihai Viteazu, la marea frăție româno-maghiară a celor din provincie, hai, nea Loți, ne învrăjbiră netrebnicii de la București, ce naiba, eu vin cu vinul, tu pregătește friptura! Recunosc, grea încercare pentru Loți să facă față cu brio marelui contorsionist!
Observăm cum toată lumea e nemulțumită. Și cum toată lumea uită că nemulțumirea trebuia exprimată simplu și la obiect o dată la patru ani. La vot. ”Și ce ar fi contat dacă noi am fi votat împotrivă?” – mi se mai dă replica prin emisiuni când reproșez cluburilor nemulțumite votul de la FRF și LPF. Ar fi contat: acum, când vă plângeți de probleme, ați fi avut o brumă de credibilitate.
Mai sunt destule umbre. Jocul Universității seamănă cu o relatare încâlcită și plicticoasă a unui eveniment care nu interesează pe nimeni. FC Argeș nu mai iese din coșmarul neputinței. UTA, la fel. Vedem unii jucători apropiați de penibil, pare că-i cam încurcă meciurile, abia așteaptă să se termine. Noroc că, inexplicabil, mai avem parte și de un călcâi isteț al clujeanul Filip sau de o foarfecă făloasă de la Grigore. Apropo, Filip se îndreaptă spre 34, Grigore spre 37.
Dar despre lumini, atâtea câte sunt, data viitoare.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER